Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, nu mai vrea să îl vadă pe deputatul neafiliat Igor Dodon la şedinţele în plen ale Parlamentului. Liderul PL este de părere că prezenţa acestuia este inutilă.
"Dodon mai bine nici nu ar veni în Parlament. Odată ce nu vrei să contribui la depăşirea crizei, care e rostul să mai vii în Legislativ?", a întrebat Ghimpu.
Totodată, Mihai Ghimpu îi contrazice pe comunişti, care susţin că intenţia deputatului neafiliat Mihai Godea de a ataca procedura de vot de la alegerile din 16 decembrie la Curtea Constituţională este o modalitate de a "trage de timp".
"E un drept garantat de Constituţie să te adresezi la Curtea Constituţională. Dacă noi am vrea să câştigăm timp – am face-o şi fără Curtea Constituţională. La alegerile repetate nu s-ar prezenta 61 de deputaţi şi gata, mai avem timp. Dar nu acesta este interesaul nostrum. Noi vrem să alegem preşedintele", a spus Mihai Ghimpu.
Amintim că astăzi, Igor Dodon a anunţat că în cazul în care AIE va propune aceeaşi candiatură şi va refuza să mergă la compromis, el, Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc nu vor participa la alegerile repetate ale preşedintelui.
În acelasă timp, Mihai Godea a declarat că alegerile din 16 decembrie au fost neconstituţionale. Asta pentru că, potrivit acestuia, s-ar fi încălcat secretul votului, prevăzut de Legea Supremă.
afişează următoarele 10 comentarii
afişează toate comentariile
Передача “Откровенный диалог” гость Н.Паскару
Prim-ministrul vulgului
Noi detalii despre finala Cupei Moldovei Orange, la Publika TV
DESPRE UNIRE
Lupu încolţit de analişti