Frigul alungă studenţii de la ore

Frigul alungă studenţii de la ore
Embed:

Mai mulţi studenţi ai Universităţii de Stat au refuzat să intre la lecţii în una dintre încăperile instituţiei. Ei spun că îngheaţă la ore, pentru că în sala de studii este la fel de frig ca afară. Administraţia USM susţine că această problemă a apărut imediat după ce blocul a fost dat în exploatare, dar promite s-o rezolve următoarele zile.

În aula cu numărul 315 din sediul Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat, temperatura aerului trece puţin de pragul de îngheţ. Atât studenţii, cât şi profesoara au refuzat, astăzi, să mai intre în această sală.

"Achităm câte 9.000 de lei pentru contractele de studii ca să venim la ore, să îngheţăm şi apoi să mai cheltuim bani şi pe tratamente", se revoltă o studentă.

"Studenţii nu pot face lecţii. Fizic nu este posibil participarea la ore în auditorii", a menţionat profesoara Stela Botnaru.

Decanul facultăţii spune că această problemă a apărut acum doi ani, când auditoriul a fost renovat. Atunci, specialiştii nu au luat în calcul faptul că aula este mare şi, respectiv, sunt necesare mai multe calorifere. "Eu susţin copiii. Afară este frig, nu vreau să răcească", a spus decanul Facultăţii de Drept.

Studenţii au mers la rectoul Universităţii şi au cerut soluţionarea problemei. Rectorul Gheorghe Ciocan a promis s-o rezolve.

Potrivit regulamentului, iarna, în instituţiile de învăţământ temperatura medie trebuie să fie de 18 grade Celsius.

Ultimele articole Social

Campania "Copiii văd, copiii fac" aminteşte părinţilor că drepturile micuţilor nu se rezumă la o îngheţată

Campania "Copiii văd, copiii fac" va reaminti părinţilor că drepturile micuţilor nu se rezumă...»

Atenţie! Strada Columna va fi ÎNCHISĂ până la sfârşitul verii. Cum va circula transportul

În perioada 23 mai – 31 august 2012, traficul rutier pe strada Columna din Capitală, în...»

Reglare de conturi între şapte elevi moldoveni şi trei români, la un liceu din Iaşi VIDEO

Reglare de conturi între câţiva adolescenţi din Moldova şi alţi trei din România . Tinerii...»

(VIDEO) Hramul la Bălţi, sărbătorit ca pe timpul URSS

Sărbătoare cu iz de 1 mai, astăzi, la Bălţi , când este marcat hramul oraşului. Cu steaguri...»

Ministerul Educaţiei luptă cu ilegalităţile la BAC. Ce măsuri au fost luate

Ministerul Educaţiei a început lupta împotriva ilegalităţilor la examenele de absolvire din...»

Braconajul e în toi la Cahul! Trei pescari, luaţi pe sus de grăniceri

Prinşi la pescuit în perioada de prohibiţie. Trei braconieri din raionul Cahul au fost...»

Articole relationate

Studenţi exmatriculaţi de la USM. AFLĂ motivul

Aproape 800 de studenţi de la Univeristatea de Stat din Moldova au fost exmatriculaţi de la...»

Studenţii vor putea migra mai uşor de la o universitate la alta

De azi, studenţii vor putea migra mai uşor de la o universitate la alta . Ministerul Educaţiei...»

Studiu: 30 la sută din studenţi afirmă că profesorii solicită bani şi cadouri

Profesorii din universităţile din Capitală i-au mită, iar studenţii copiază în timpul...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
Dorina a spus:
email 2 email
Dorina
Joi, 02 Februarie 2012 19:35
Rectorul Ciocanu se pricepe bine la agatat studentele,da raspuns la asa intrebari nu prea are...vedeti?Incercai sa faceti un material despre asta,cred ca doritoare de a oferi multa informatie despre Domnul G se vor gasi.Rusine de asa conducere a USM.
răspunde
Alina a spus:
email 2 email
Alina
Joi, 02 Februarie 2012 19:24
Mda...grava situatia..Dar de ce nu a-ti dar numele decanului?sau a-ti uitat?;)))))))))))Ii doare pe ei in cot de studenti,conteaza ca la rectorat e cald si bine,ca doar s-au bagat bani buni p/u reparatia din primavara.
răspunde
Garbooz a spus:
email -8 email
Garbooz
Miercuri, 01 Februarie 2012 22:15
Hai lasatzo mai moale....dak vrei s faci carte - faci...da nu cautz nod in papura!
Asta ii inca un motiv de a fuji de la perechi!
Da ce ii legat de frig, serios ii frig da in orce caz "TERPIMO"
răspunde
Rodica a raspuns:
email -8 email
Miercuri, 01 Februarie 2012 22:34
Nu cred ca ai mai scrie asa comentariu daca ai sta macar o pereche in cab.dat,in anul 1 cind faceam in acel cab profii incercau sa gaseasca alt cab,insa anul acesta este un flux mai mare de studenti si nu sunt cab.libere.Nu e problema in perechi aici ,ci e vorba de sanatatea noastra.E unicul cab de la noi din bloc care nu este incalzit,iar acum cu temperatura de afara in cab 315 nu e mai cald decit afara ..asa ca incearca sa stai 1 si 20 nemiscat la o temperatura sub 0 grade..Si atunci poate nu ai mai vorbi aberatii!
nevermind a raspuns:
email -8 email
Joi, 02 Februarie 2012 01:16
daca taceai, filozof ramineai! "terpimo" de iti ingheata creierul si pixul din mina.. imi si inchipui ca tu esti intruchiparea studentului exemplar.. in asa caz nu judeca pe altii dupa tine, si mai vino in vizita prin 315, sa faci carte in conditii extremale.. daca tot dai dovada de sete nebuna de cunostinte!
konaku a spus:
email 0 email
konaku
Miercuri, 01 Februarie 2012 21:32
Daca mai ingheti si n blocul 7 apoi nustiu unde mai este cald
in 315 este tavanul inalt si caldura se ridica sus, problema nu e in caldura dar in aula se poate de schimbat cabinetul
răspunde
Rodica a raspuns:
email 0 email
Miercuri, 01 Februarie 2012 22:38
Chiar e problema in caldura...Pt ca cab 515 are aceeasi dimensiune ca si 315 ,insa este diferenta mare intre temperatura din 515 si 315.E cu mult mai cald in 515.
ira a spus:
email 2 email
ira
Miercuri, 01 Februarie 2012 20:13
Raspunsul domnbului rector si ce sa va fac? la altceva nici nu m-am asteptat....sa il invitam poate sa asiste si el cu noi la vreo prelegere macar....
răspunde
mmmmmmmm a spus:
email 2 email
mmmmmmmm
Miercuri, 01 Februarie 2012 20:07
In Universitatea de Stat in toate blocurile e aceeasi situatie. Au pus incalzire autonoma dar degeaba deoarece nu pot s-o gestioneze. Unde n-ai intra in USM e foarte foarte frig. Ar fi bine ca rectorul acestei institutii sa emita un ordin sau il demite pe responsabilul centralei autonome sau sa dea voie studentilor sa stea acasa pana mai scade intensitatea gerului.
răspunde
Ion a spus:
email 6 email
Ion
Miercuri, 01 Februarie 2012 19:50
Playeru rupe, frineaza doamne fereste ce chiar nu observa-ti asta????
răspunde
CHISINAU LIVE »
OPINII VOXPUBLIKA »
Newsline »
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward