Filat crede că ambasadorul rus a făcut o gafă, dar va cere explicaţii

Reacţia lui Filat

Prim-ministrul Vlad Filat califică gestul ambasadorului rus, Valeri Kuzmin, drept o jignire la adresa poporului moldovean. Filat crede, totuşi că ambasadorul Federaţiei Ruse în Moldova a comis o gafă diplomatică. Premierul moldovean a anunţat că va cere explicaţii pe canale diplomatice.

Potrivit şefului Executivului, a fost vorba despre o gafă diplomatică mai degrabă şi nu este o acţiune premeditată. Filat i-a îndemnat pe toţi cei care au fost martori la acest incident, să fie calmi, mai ales că se apropie ziua de 21 iunie, zi în care urmează să înceapă negocierile privind reglementarea conflictului transnistrean.

Premierul a menţionat totuşi, că va cere explicaţii pe cale diplomatică de la partea rusă. El a mai adugat că gestul diplomaţilor moldoveni a fost unul corect, deoarece "este inadmisibil să suporţi astfel de înjosiri, care au fost aduse tuturor cetăţenilor Republicii Moldova".

Amintim că diplomaţii moldoveni s-au retras de la recepţia organizată ieri, 10 iunie, de Ambasada Rusiei la Chişinău, după ce gazdele i-au dat cuvântul lui Vladimir Iastrebceak, prezentat drept şef al diplomaţiei transnistrene.

Ultimele articole Politică

Lupu este împotriva propunerii Guvernului de a majora salariile demnitarilor

Nu este timpul potrivit pentru legea care vizează majorarea salariilor primelor trei persoane...»

Despre shimbările care au loc în AIE şi politica transformată în business

În interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană are loc o repoziţionare de forţe . Este vorba...»

Parlamentul ar putea examina joi proiectul Legii privind egalitatea de şanse

La 25 mai Parlamentul ar putea include pe ordinea de zi a şedinţei proiectul Legii privind...»

Până la sfârşitul lunii mai am putea afla cine va fi viitorul şef al SIS

„Am informaţia că până la sfârşitul lunii mai colegii din Alianţă vor veni cu propunerea...»

AIE, între şantaj şi angajamente LIVE TEXT Fabrika

(UPDATE 22.54) Nicolae Chirtoacă: Filat a a vut o forţă când a debarcat PCRM de la guvernae. ...»

Negocierile privind soluţionarea diferendului transnistrean: Acordul de la Viena (DOC)

Site-ul Guvernului  publică un text care, potrivit sursei, reprezintă conţinutul  Acordului de...»

Articole relationate

Gurău: Reacţia diplomaţiei ruse este un răspuns la vizitele oficialilor europeni şi americani

Atunci când l-a prezentat pe Vladimir Iastrebceak ca şef al diplomaţiei transnistrene,...»

Mihai Ghimpu: Ambasadorul Valeri Kuzmin nu are ce căuta în ţara noastră

"Gestul diplomaţilor de a pleca de la recepţia, a fost unul corect. Ambasadorul trebuie să...»

Reacţia bloggerilor la "gafa" ambasadorului rus: Kuzmin va deveni persona non grata în Moldova

Prezentarea lui Vladimir Iastrebceak drep şef al diplomaţiei transnistrene , în cadrul...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
Rita a spus:
email -1 email
Rita
Duminică, 12 Iunie 2011 11:13
chirtoaca.net
răspunde
Adrian a spus:
email 0 email
Adrian
Sâmbătă, 11 Iunie 2011 15:03
Votati Dorin Chirtoaca - un adevarat Roman la carma orasului romanesc Chisinau! Votati unirea cu Patria-Muma Romania! Maldavanii sunt plozii mujicilor cu curvele basarabence, nu au produs decat paduchi in toata istoria lor. Faptul ca Basarabia are azi un PIB mai mic decat un judet sarac al Romaniei, demonstreaza cat de harnici si destepti sunt cei care au imputit aceasta provincie istorica romaneasca. Ultimul loc in Europa, iar in topul mondial intre Burkina Faso si Somalia, asta e locul in care maldavanii au dus ciobul de tara pe care Stalin l-a daruit acestor jegosi cu creierele spalate de istoria sovietica. Acum, cand spiritul romanesc se trezeste in Basarabia, ultimele fosile bolsevice, tradatori, isi dau ultima zbatere pe forumuri, inainte de a muri sufocati de propriul rahat pe care il mananca de 60 de ani. Nu exista popor moldovenesc! Cei ce se socot moldoveni sint asa cum am spus mai sus plozii mujicilor cu curvele basarabence! Basarabia e pamantul nostru - al Romanilor! Votati
răspunde
anisoara a spus:
email -1 email
anisoara
Sâmbătă, 11 Iunie 2011 14:22
si pe toti moldoveni din rusia si din europa...... taaaaaare trebuim noi la toti. mai mult decit ambitii si "limba noastra cea romina" nu mai avem nimic
răspunde
http://www.youtube.com/watch?v=Pnv5ZlWgO-I a spus:
email 0 email
http://www.youtube.com/watch?v=Pnv5ZlWgO-I
Sâmbătă, 11 Iunie 2011 14:16
http://www.youtube.com/watch?v=Pnv5ZlWgO-I
răspunde
Совет a spus:
email 1 email
Совет
Sâmbătă, 11 Iunie 2011 12:22
Доктор философских наук Р. Л. Лившиц в качестве одной из причин отсутствия у молодёжи интереса к политике называл «аморализм правящего режима»: «Он ведёт свое начало от танкового расстрела законно избранного парламента и цинично навязанной народу диктаторской конституции. Конституция 1993 года была, как изящно выразился Г. Бурбулис, „протащена через задницу“. Даже зрелого, видавшего виды человека такое признание заставляет содрогнуться от омерзения. Двадцать три часа пятьдесят пять минут в сутки по всем каналам телевидения врали о полно
răspunde
Совет a spus:
email 1 email
Совет
Sâmbătă, 11 Iunie 2011 12:20
«Не дай Бог!» — бесплатная еженедельная газета, выходившая перед выборами президента России 1996 года тиражом 10 млн экземпляров. Печатала негативные материалы в адрес Геннадия Зюганова — главного соперника действующего президента Бориса Ельцина.
Газета была цветной и отличалась высококачественным полиграфическим исполнением. Распространялась преимущественно в регионах (в Москве распространялась мало) и разносилась по почтовым ящикам жилых домов.
răspunde
Совет a spus:
email 0 email
Совет
Sâmbătă, 11 Iunie 2011 12:18
Мо́лот — орудие труда, использующееся для нанесения ударов при ковке металлов, разбивании камней и пр.
Кузнечный, или ручной, молот обычно делается из ковкого железа, а концы его навариваются сталью. Очень маленькие молоты делаются целиком из стали, а большие из чугуна. Один конец ручного молота делают или совершенно плоским или с лёгкой выпуклостью, он называется бой или боёк, а другой клинообразным, он называется задок.
răspunde
Constantin a spus:
email 2 email
Constantin
Sâmbătă, 11 Iunie 2011 12:14
Dragi colegi si cetateni.Poftim consecintele la totate alegiriile care sau reclamat sau fraudat si raspundem toti din cauza 2 persoane care nu pot gazi limba comuna, dumnovoastra hotariti soarta dumnevoastra daca doriti sa conduca aceste doua persoane rezultatele for vi la fel "Julik"Showman"Avem copii avem parinti avem multe de rezolvat avem viata care cineva gindeste ca are dreptul sa o ia.
răspunde
Темплиер a raspuns:
email 2 email
Sâmbătă, 11 Iunie 2011 12:15
Intervenim pentru a salva oamenii din Moldova.
ion a spus:
email 1 email
ion
Sâmbătă, 11 Iunie 2011 12:12
Valeri Kuzmin esti batrin mai da locul la tineret,,pleaca la tara ta si stai linga sotia ta si copii tai ,,,
răspunde
Ангел Хранитель a spus:
email 3 email
Ангел Хранитель
Sâmbătă, 11 Iunie 2011 12:06
Это провокцыя успокоитесь.
răspunde
Citeste mai multe comentarii afişează următoarele 10 comentarii Citeste mai multe comentarii
Citeste mai multe comentarii afişează toate comentariile Citeste mai multe comentarii
CHISINAU LIVE »
OPINII VOXPUBLIKA »
Newsline »
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward