Fermierii din satul Pocrovca, au început recoltarea zmeurei. Care este preţul unui kilogram

Embed:

Forfotă mare în satul Pocrovca, raionul Dondușeni. Fermierii de acolo au început recoltarea zmeurei, care se întinde pe o suprafață de peste 150 de hectare în acestă localitate.

Roada se arată a fi una foarte bună în acest an, în pofida condițiilor meteo din această primăvară. De două zile, zmeura din Pocrovca poate fi găsită și pe tarabele piețelor din Chișinău. 

Alexandru Șerbacov spune că a lăsat în acestă perioadă toate treburile pentru a recolta zmeura. Tânărul, împreună cu socrul său, are o plantație care se întinde pe o suprafață de aproximativ 30 de ari.

"Pe zi reușim să recoltăm cam zece ari. Lucrăm toată familia, pentru că nu avem oameni pe care să-i antrenăm în acestă activitate.", a spus fermierul, Alexandru Șerbacov.

Recoltarea zmeurei va dura aproximativ o lună. Direct de la producător, un kilogram de fructe costă în acestă perioadă între 20 și 35 de lei.

"Avem o roadă bună în acest an. Comparativ cu anul trecut este mai bine. Depindem mult de piață. Dacă cei care s-au dus la Chișinău vor vinde toată zmeura, mâine vom avea un preț bun, în cazul în care nu va fi cerere, prețul va scădea.", a afirmat fermierul, Alexandru Șerbacov.

În localitate sunt amplasate puncte de colectare a zmeurei. O parte din cantitatea de fructe ajunge în Rusia și Polonia.

"Noi acum culegem zmeura pentru a o exporta în Federația Rusă. Avem lădițe speciale și vin comercianții și o cumpără de la noi ca să o ducă la Moscova. Anul trecut, noi am vândut multă zmeură polonezilor, anul acesta ei încă nu au venit.", a spus fermierul, Maria Morina.

În satul Pocrovca sunt peste 150 de hectare de această cultură, de pe care anual se strâng peste o mie de tone de fructe. Şi pieţele din ţară sunt învăluite în aromă de zmeură

"Pe parcursul anului se depune foarte multă muncă și prețul vine în funcție de cât muncim la ea."

"- Dulceață, compot facem numaidecât. – Dar prețul cum vi se pare? – E scump."

"- E dulce. – Dar prețul cum este? – Foarte bun. Având în vedere anul acesta cu calamități naturale, foarte bun."

"Copiii abia au venit de la mare - din Grecia, din Bulgaria, și vrem să gustăm zmeura noastră moldovenească.

În piețele, un kilogram de zmeură costă între 35 și 40 de lei.

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu