Facebook va începe să taxeze cititul ştirilor de calitate

În urmă cu aproximativ un an, cei de la Facebook au anunţat o platformă de ştiri numită Instant Articles. Publicaţiile care aderau la acel tip de conţinut avea avantajul că utilizatorii aplicaţiei mobile vedeau instant o ştire sau un articol în momentul în care făceau un tap pe un link, scrie adevarul.ro.

Din păcate, asta însemna că prea puţini mai intrau pe site-ul respectiv, din spatele ştirii, se generau mai puţine vizualizări şi publicaţii importante care încercau să monetizeze traficul din reţeaua socială aveau de suferit. Ei bine, oficialii de la Facebook au găsit o soluţie mai bună pe termen lung.

Publicaţii internaţionale importante, precum The New York Times şi The Wall Street Journal au renunţat la Instant Articles, în ultima vreme.

În contextul în care Facebook luptă să-şi schimbe imaginea de sursă principală pentru ştiri false şi manipulare în masă, era evident CEO-ul va ieşi la înaintare pe marginea acestui subiect.

Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, Mark Zuckerberg a confirmat că va introduce o taxă lunară pentru accesarea prin intermediul Facebook a unor ştiri şi articole de calitate.

Cu scopul ajutării publicaţiilor internaţionale, utilizatorii de Facebook se vor putea abona la conţinutul editorial al unor organizaţii precum The New York Times sau The Guardian.

Ca orice alte schimbări pe Facebook, abonamentele la publicaţii vor fi introduse online în etape. Iniţial, se vor materializa parteneriate cu câteva organizaţii jurnalistice din Statele Unite şi Europa.

În funcţie de feedback-ul utilizatorilor, programul se va extinde global.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu