Mihaela Gherasim

Îi povesteam mai ieri unui coleg cum atunci când eram mică şi încă nu umblam la şcoală rămâneam singură acasă şi mă jucam de-a televiziunea. Atunci ştiam că-mi place şi aş vrea să fac asta, dar niciodată nu m-am gândit că visul meu ar putea deveni realitate. Însă până a ajunge la facultatea de jurnalism, încetul cu încetul mi-am dat seama că dorinţa mea poate să se împlinească. Şi acum păstrez primele articole decupate din ziarele în care le-am publicat.

Am decis să fac jurnalism fără să mai cer voie părinţilor.  Şi după ce am învăţat cele mai simple noţiuni teoretice din presă, am spus că trebuie să îmi găsesc un loc de muncă. Nu simţeam necesitatea de bani (deşi n-ar fi fost în plus), ci pofta de a simţi pe propria piele meseria.

Recunosc. Nu-mi place ziaristica, n-am încercat să fac radio, dar mă înnebuneşte televiziunea. Interdependenţa dintre imagine şi cuvânt te face să trăieşti într-o altă dimensiune. E un labirint în care, dacă ai intrat, nici nu mai vrei să găseşti ieşirea.

Când am aflat că aş putea să muncesc la o televiziune care vine să schimbe piaţa media din Moldova şi să schimbe viaţa oamenilor, mi-am zis că trebuie să fac parte şi eu din echipa Publika TV. Mă bucur mult pentru că am reuşit să creăm o echipă, să fim o mare familie care nu vrea decât să informeze corect, calitativ şi la timp.

Publika TV mi-a oferit multă încredere. Încrederea că ziua de mâine ar putea fi una mai bună. Sper că aceeaşi senzaţie vor avea şi oamenii care vor putea să-şi urmărească gândurile pe post. Fără ei, Publika TV nu ar mai exista. Spune ce gândeşti şi ajută Republica Moldova să devină o ţară în care să fii mândru că te-ai născut.