Donaţii fictive şi ameninţări cu moartea! Preotul din Iargara, raionul Leova, afirmă că a fost ameninţat de primar

Embed:

Scandal în oraşul Iargara din raionul Leova. Preotul din localitate afirmă că a fost ameninţat cu moartea de primar, ales pe listele formaţiunii Partidul Nostru a penalului Renato Usatîi. Părintele Valeriu Pistriu susţine că totul s-a întâmplat după ce a refuzat să semneze nişte acte fictive, care ar confirma că fundaţia lui Renato Usatîi a donat bisericii 100 de mii de lei. 

În noiembrie 2016, la hramul oraşului Iargara, reprezentanţii fundaţiei lui Renato Usatâi au anunţat public că oferă 100 de mii de lei pentru reparaţia bisericii. Banii însă aşa şi nu au mai venit. Cu toate acestea, primarul i-a cerut preotului să semneze nişte hârtii precum că a primit donaţia.

"Mi-au băgat documentele să le semnez înainte şi marfa să o primesc după, ca să semnez că am primit ceea ce de fapt nu am primit. De atunci primesc numai ameninţări din partea primarului şi alte persoane ale domniei sale. Mă ameninţă referitor la familie, la copii, la trafic să fiu atent, de nenumărate ori mi-au fost deşurubate roţile de la maşină", a declarat Valeriu Pistrui, preotul din oraşul Iargara.

Localnicii sunt şi ei indignaţi de situaţia creată.

"Am auzit la televizor că s-au dat nişte donaţii pentru biserica noastră, am întrebat părintele şi el a spus că n-o văzut şi nici nu a auzit nimic."

"Primarul l-a ameninţat pe părinte acasă şi pe toată familia lui, ce se înseamnă asta, unde s-a mai văzut aşa ceva? "

"Până nu l-am ales, umbla şi promitea la toţi că dacă va fi ales, va face biserica. A fost doar primul an la hram şi de atunci nu se arată, nu vine şi nu-i trebuie nimic"

De cealaltă parte, primarul de Iargara, Eugen Mutaf, susţine că, în 2015, fundaţia lui Usatîi ar fi transferat în contul bisericii 100 de mii de lei. Mai mult, el se jură că a mai transmis pe deasupra încă 100 de mii de lei unui agent economic, care urma să livreze materiale de construcţie pentru lăcaşul sfânt, doar că preotul ar fi refuzat donaţia.

"Este o aberaţie, eu practic nu am ameninţat pe nimeni, nici pe părinte, dumnealui i s-a transmis doar contractul pentru ca să semneze şi ulterior să aleagă marfa, asta e tot.", a zis Eugen Mutaf, primarul oraşului Iargara, Leova.

Primarul de Iargara şi preşedintele fundaţiei lui Usatîi, Elena Griţco, au organizat şi conferinţă de presă pentru a dezminţi afirmaţiile preotului şi localnicilor. Totuşi ei nu au putut prezenta niciun act care ar confirma tranzacţiile.




Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu