"Decizia de a lichida instanţele economice trebuie revizuită. Nu se ştie în interesul cui a acţionat Parlamentul"

DECIZIE NEJUSTIFICATĂ
Embed:

Decizia de a lichida instanţele economice trebuie revizuită. Declaraţia vine din partea reprezentanţilor Asociaţiei Lichidatorilor şi Administratorilor din Moldova. Ei cer Curţii Constituţionale să ia în calcul opiniile lor, când va examina demersul privind constituţionalitatea lichidării acestor instanţe. Demersul a fost înaintat de către fracţiunea PCRM şi va fi examinat săptămâna viitoare.

Lichidarea instanţelor economice şi transferarea împuternicirilor către judecătoriile ordinare va crea multiple probleme, cred lichidatorii. Potrivit lor, magistraţii din aceste instanţe vor pătrunde cu greu în esenţa economică a problemelor, mai ales în cazurile dosarelor legate de faliment. În plus, ei spun că procesele de judecată vor fi mai costisitoare, deoarece creditorii se află, de regulă, în Chişinău, iar majoritatea datornicilor sunt din raioane.

"Cunoaştem cine este autorul legii respective de modificare a procedurii civile - Ministerul Justiţiei. La acel moment, în fruntea ministerului era domnul Tănase, ca autor. Cine va avea de câştigat de pe urma proiectului respectiv? Cred că nu vom putea răspunde la această întrebare. Pot fi diferite interese, fie politic, fie material", a declarat Irina Selevestru, membru al Asociaţiei Lichidatorilor.

Potrivit lichidatorilor, nivelul scăzut de încredere al populaţiei în instituţiile de drept nu se datorează strict instanţelor economice. Din aceste considerente, ei cer Curţii Constituţionale să ţină cont de opinia lor.

"Decizia Curţii Constituţionale rămâne la latitudinea judecătorilor care fac parte din Curtea Constituţională şi atât noi, cât şi alţi participanţi la proces putem să ne expunem doar opinia", a precizat Nicolae Bostan, secretar general al Asociaţiei Lichidatorilor.

Instanţele economice au fost lichidate prin votul deputaţilor din AIE. Prima încercare, în 2010, a eşuat, deoarece mai mulţi parlamentari din Alianţa de guvernare au votat împotrivă. Proiectul de lege a acumulat, însă, numărul necesar de voturi în vara lui 2011.

Ultimele articole Economie

Ce răspunsuri trebuie să dai la interviul de angajare

Potrivit experţilor, cei care îşi caută de muncă trebuie să se pregătească pentru un interviu...»

Cum sunt cheltuiţi banii publici destinaţi distrugerii muniţiilor din Transnistria

Reprezentanţii Curţii de Conturi din Moldova şi a celei din Rusia vor verifica cum sunt...»

Deponenţii MMM cer explicaţii şi ameninţă băncile cu judecata

Participanţii la piramida financiara MMM-2011 cer explicaţii băncilor care le-au blocat...»

Criza din Zona Euro va afecta în mare parte ţările periferice ale Europei

Astăzi, după cum se știe, Europa este departe de cele mai bune perioade, se confruntă cu criza...»

Chirtoacă nu vrea salarii majorate pentru deputaţi: Proiectul nu va fi votat

Deputaţii nu vor beneficia de salarii mai mari. Cel puţin aşa crede primarul Capitalei, Dorin...»

Participanţii la jocul piramidal MMM, fără bani! Băncile le-au blocat conturile bancare

Băncile au blocat conturile a sute de moldoveni care au investit în piramida financiară...»

Articole relationate

Curtea Constituţională atacată de comunişti

Fracţiunea parlamentară a comuniştilor condamnă recentele hotărâri ale Curţii Constituţionale...»

Curtea Constituţională condamnă "mesajele denigratoare" lansate de premierul Vlad Filat

Curtea Constituţională (CC) respinge afirmaţiile prim-ministrului Vlad Filat precum că, ceea...»

PCRM, campion la sesizările depuse la Curtea Constituţională

Comuniştii au păşit , anul trecut, cel mai des pragul Curţii Constituţionale . Din totalul...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
JORA a spus:
email 2 email
JORA
Vineri, 03 Februarie 2012 08:02
INSTANȚELE ECONOMICE ÎS MAI CORUPTE DE 100 ORI DECÎT CELELALTE. TOT ÎN ȚARA ASTA SE FACE CU BANI ȘI PENTRU BANI !!! TREZIȚIVĂ PROSTALANILOR DE MOLDOVENI !!! NU DORMIȚI !!! FLACĂRA E LA PRAGUL VOSTRU !!!
răspunde
Petru a spus:
email -1 email
Petru
Vineri, 03 Februarie 2012 00:51
Gheorghe Cretu, vicepresedintele Curtii de Apel Chisinau
este nanasul lui Alexandru Tanase...
Competentele Curtii de Apel economice trec exact la nasul Gheorghe Cretu
Iata si toata matematica ...
răspunde
Jos Alia†a pentru € Jos Uzurpo†®ii.SUS ♥COMUNISTII ♥Nu mai vrem asii din mineca ♠♣ ♥ ♦ a spus:
email 5 email
Jos Alia†a pentru € Jos Uzurpo†®ii.SUS ♥COMUNISTII ♥Nu mai vrem asii din mineca ♠♣ ♥ ♦
Joi, 02 Februarie 2012 22:04
Jos Alia†a pentru € Jos Uzurpo†®ii.SUS ♥COMUNISTII ♥Nu mai vrem asii din mineca ♠♣ ♥ ♦
răspunde
pcrm a raspuns:
email 5 email
Vineri, 03 Februarie 2012 07:00
Se vede ca esti fara gargauni in cap
TRANSMITETI ACEST MESAJ TUTUROR!!! a spus:
email 13 email
TRANSMITETI ACEST MESAJ TUTUROR!!!
Joi, 02 Februarie 2012 21:09
SIMBATA, 04 FEBRUARIE, ORA 12:00, PIATA MARII ADUNARI NATIONALE VINO SI TU SA DAM IN GAT GUVERNAREA!!!
MOBILIZARE TOTALA, INDEMNAM VECINII, RUDELE, PRIETENII SI COLEGII DE MUNCA: TOTI LA PROTEST!!!
NOI FACEM ISTORIA!!!
DEMARAM ACTIUNILE DE NESUPUNERE CIVICA SI ACTIUNILE DE PROTEST DE AMPLOARE PENTRU A ELIBERA REPUBLICA MOLDOVA DE REGIMUL UZURPATORILOR: FILAT, LUPU, GHIMPU SI PLAHOTNIUC!!!
NOI HOTARIM VIITORUL TARII!!!
JOS UZURPATORII!!!
JOS GUVERNAREA CRIMINALA!!!
JOS ALIANTA!!!
răspunde
TRANSMITETI ACEST MESAJ TUTUROR!!! a raspuns:
email 13 email
Vineri, 03 Februarie 2012 01:50
SIMBATA, 04 FEBRUARIE, 2056 ANUL, ORA 12:00, PIATA MARII ADUNARI NATIONALE VINO SI TU SA DAM IN GURA LA KOMUNISTI !!!
MOBILIZARE TOTALA, INDEMNAM VECINII, RUDELE, PRIETENII SI COLEGII DE MUNCA: TOTI LA PROTEST KU FURCHILE SI KETRILE!!!
NOI FACEM ISTORIA!!!
DEMARAM ACTIUNILE DE NESUPUNERE CIVICA SI ACTIUNILE DE PROTEST DE AMPLOARE PENTRU A ELIBERA REPUBLICA MOLDOVA DE REGIMUL UZURPATORILOR: VORONIN , TKACHUK , MOKANU !!!
NOI HOTARIM VIITORUL TARII!!!
JOS UZURPATORII- PCRM + FSB + TKACHUK !!!
JOS KOMUNISTII CRIMINALI!!!
JOS PCRM !!!
dionis a raspuns:
email 13 email
Vineri, 03 Februarie 2012 10:28
Ce baieti aveti pofta de putere? Si incotro vreti sa duceti poporul? Cu ce il veti ferici?
DEVIZA COMUNISTILOR a spus:
email -15 email
DEVIZA COMUNISTILOR
Joi, 02 Februarie 2012 20:48
PRIN MINCIUNA DEZINFORMARE SI MANIPULARE VOM REVENI LA GUVERNARE
PRIN MINCIUNA DEZINFORMARE SI MANIPULARE VOM REVENI LA GUVERNARE
PRIN MINCIUNA DEZINFORMARE SI MANIPULARE VOM REVENI LA GUVERNARE
PRIN MINCIUNA DEZINFORMARE SI MANIPULARE VOM REVENI LA GUVERNARE
PRIN MINCIUNA DEZINFORMARE SI MANIPULARE VOM REVENI LA GUVERNARE
răspunde
CHISINAU LIVE »
Newsline »
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward