Cum vor fi împărţiţi banii din Bugetul asigurărilor sociale de stat pentru 2012

ALOCAŢII SOCIALE MAI MARI
Embed:

Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a făcut public, astăzi, bugetul Asigurărilor Sociale de Stat pentru anul 2012. Potrivit ministrului Valentina Buliga, Bugetul asigurărilor sociale de stat este, în acest an, de aproximativ 10 miliarde de lei, ceea ce constituie cu 7,2 la sută mai mult decât în 2011.

"Vorbim despre indexarea pensiilor şi nu o majorare prin lege. Pensiile pentru limita de vârstă indexate la 1 aprilie 2012 vor creşte în medie cu 71 lei si 64 de bănuţi, aceasta este valoarea în mediu. Pentru prima dată în ultimii ani, bugetul asigurărilor sociale de stat este balanţat", a menţionat ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Astfel, peste 80 la sută din buget se cheltuieşte pentru asigurăriele sociale, adică pentru achitarea pensiilor şi indemnizaţiilor, iar restul - pentru instituţiile care se află în subordinea ministerului. De asemenea, de pe 1 ianuarie, a fost majorată cu 300 de lei indemnizaţia unică la naşterea copilului.

În prezent, aceasta este de 2300 de lei la naşterea primului copil şi de 2600 de lei pentru următorii copii. Ministrul Muncii, Valentina Buliga a menţionat, de asemenea, că din luna aprilie se prevede indexarea cu aproximativ opt la sută a tuturor tipurilor de pensii.

 

Ultimele articole Social

IMAGINI INCREDIBILE! O maşină este luată de apele dezlănţuite

Ploaia de ieri a făcut prăpăd şi în satul Rezeni, raionul Ialoveni. Localnicii au filmat...»

"Nu e bine să trăieşti mult". Ce spune femeia care a împlinit 101 ani VIDEO

A trăit un secol, a înfruntat multe greutăţi, dar a mers mai departe cu optimism. Este vorba...»

Mulţii copii, puţine clase. Liceele din Capitală sunt suprasolicitate

Puţine locuri în clasa întâi , dar foarte multe cereri . Este situaţia din majoritatea...»

NO COMMENT! Moldova, acoperită de ape

Moldova a fost acoperită, ieri, de ape, în mai puţin de o jumătate de oră, în urma ploilor...»

O comisie specială va lichida urmările ploilor din ultimele zile

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor a anunţat că a creat un grup de lucru...»

Case inundate şi culturi agricole spălate de puhoaie, după ploaia de ieri VIDEO

Cel mai mult în urma ploilor torenţiale au avut de suferit locuitorii satului Alexăndreni , din...»

Articole relationate

Preţuri mari, indemnizaţii mici: În 2012, tinerele mămici vor avea cu 300 de lei mai mult la naştere

O majorare cu 300 de lei. Asta prevede Proiectul bugetului asigurărilor sociale în cazul...»

Angajatorii vor plăti salariaţilor trei zile de concediu de boală

Angajatorii vor fi obligaţi să le plătească salariaţilor 3 zile de concediu de boală , în loc...»

Scandal la Comrat! Aprobarea bugetului regiunii a iscat scântei

Scandal ca la uşa cortului în legislativul de la Comrat. Aleşii din autonomie au împărţit cu...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
Sergiu a spus:
email 0 email
Sergiu
Marţi, 17 Ianuarie 2012 00:16
Nu salariile deputatilor au crescut , acestea au ramas neschimbate, s-au majorat cheltuielile cu deplasarile in diferite tari ale lui Lupu, palihovici, corman si vre-o citiva functionari din parlament, care invata la batrinete engleza in marea britanie cu sute de mii de lei, oar franceza in franta, si-au cumparat masini noi pentru deputatii din Aie, si- au majorat cheltuielile protocolare, si-au angajat mai multi ajutori, pentru ca singuri nu sunt buni de nimic. Asta- i fata adevarata a democrtiei in tara noastra
răspunde
Ion a spus:
email 5 email
Ion
Luni, 16 Ianuarie 2012 15:58
POTLOGARII...SALARIILE DE DEPUTAT LE-AU MARIT CU 31 DE % IAR PENSIILE LA OAMENII CARE LE-AU DAT VIATA CU 71 DE LEI.....rusineeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee...asai ca-i mai bine sa dati 40 % din PIB FMI decit sa le da-ti propriului popor....
răspunde
Молдован a spus:
email 5 email
Молдован
Luni, 16 Ianuarie 2012 15:57
ППЦ ынкэ уна куй требуе де скембат оперативка ын кап-))Примул е Филя,да вэд кэ ши аста аре проблеме ку чифреле-))
răspunde
CHISINAU LIVE »
Newsline »
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward