Companiile "rent a car" rămân fără maşini în luna august. Tot mai mulți moldoveni închiriază automobile de lux

Embed:

Perioada vacanţelor este în toi, iar mulţi moldoveni, în special cei veniţi din străinătate, închiriază maşini pentru a avea parte de confort. În august, solicitările au crescut cu 20 la sută. Mai mult, unii aleg să se alinte cu o plimbare la volanul unei maşini de lux şi dau sume frumoase pentru această plăcere. Cei mai mulţi închiriază maşinile pe o săptămână sau două, dar sunt unii care le iau chiar şi pentru un an.

Companiile "rent a car" rămân fără maşini în parcare în luna august. Chiar dacă preţurile sunt pipărate, firmele nu duc lipsă de clienţi.

"15 la sută au crescut vânzările noastre comparativ cu celelalte luni ale sezonului estival. Preţurile noastre încep de la 35 de euro pe 24 de ore până la 500 de euro", a spus reprezentantul firmei de închiriere a maşinilor, Cristina Usatâi.

"Avem peste 18 modele de Mercedes Benz, modelele variază de la A class la Mybach, practic avem un parc destul de divers pentru orice gust. Este inclus asigurarea CASCO, RCA, kilometri nelimitaţi şi clienţii pot călători în afara Republicii Moldova fără probleme", a afirmat reprezentantul firmei de închiriere a maşinilor, Nicolae Usatâi.

Vara, la mare căutare sunt şi maşinile decapotabile.

"Aerul natural cu un pic de viteză, cu oleacă de vânt, cred că e formula perfectă pentru odihnă", a afirmat reprezentantul firmei de închiriere a maşinilor, Nicolae Usatâi.

Cristian Popa, un şofer din Capitală, închiriază des maşini de lux. Bărbatul spune că mulţi sunt gata să scoată bani frumoşi din buzunar doar pentru a se simţi mai speciali pentru o zi.

"Cunosc băieţi care au dat şi 1000 de euro, 1300 de euro pe o maşină pe 24 de ore doar ca să simtă puterea maşinii, să simtă o mică adrenalină. Lumea vrea să încerce maşini mai frumoase, mai luxoase, o zi, două, să se simtă puţin mai presus", a spus şoferul Cristian Popa.

Cele mai multe maşini de lux date în chirie au maxim un an.

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu