"Cireşele moldoveneşti, la mare căutare în UE"

Foto: niceeynice.wordpress.com
Foto: niceeynice.wordpress.com

Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, susţine că în următorii ani, cireşele moldoveneşti vor fi la mare căutare în ţările din Uniunea Europeană. Despre aceasta el a declarat în cadrul Forumului Naţional al Producătorilor şi Exportatorilor de Cireşe, notează noi.md.

"Acum, suntem în proces de negocieri cu Uniunea Europeană privind liberalizarea comerţului. Produsele moldoveneşti sunt de calitate, doar că, deocamdată, nu avem prea multe facilităţi la export, în afară de piaţa Rusiei şi cea a Ucrainei. Sunt convins că, dacă în următorii ani vom implementa corect tehnologia de creştere, îngrijire şi ambalare corespunzătoare, cireşele moldoveneşti vor fi la mare căutare şi vor face concurenţă serioasă celor din Italia sau SUA", a menţionat Bumacov.

Ministrul a mai specificat că cel mai mult avem de muncit la capitolul dezvoltarea producerii, marketingului şi identificarea pieţelor de desfacere.

Ultimele articole Social

Şefa Centrului medicilor de familie din Drochia şi o asistentă medicală, REŢINUTE pentru luare de mită

Şefa Centrului medicilor de familie din Drochia şi o asistentă medicală au fost reţinute de...»

Moldova ţară de minune: Eroarea judecătorilor care au distrus viaţa unui om învinuit de dublu omor VIDEO

S-a trezit peste noapte învinuit de dublu omor pe care nu l-a săvârşit. Şi a fost condamnat la...»

Coşmar pentru moldovenii porniţi în Ucraina. Toaletele lispsesc din vamă, iar câmpul devine o salvare

Moldovenii porniţi la mare în Ucraina trebuie să se înarmeze cu multă răbdare şi să fie...»

DECIZIE-SURPRIZĂ în dosarul profesorului acuzat de pedofilie. Bărbatul a fost declarat nevinovat

Turnură neaşteptată în dosarul profesorului universitar învinuit de pedofilie . Judecătoria...»

Sănătate pe BARTER la un centru medical din Capitală. Doctorii sunt răsplătiţi cu produse alimentare pentru servicii VIDEO

În secolul 21, ca în Evul Mediu. Moldovenii îi răsplătesc pe doctori cu ouă, brânză, carne sau...»

"Vânătoare" de braconieri pe malul lacului Cahul. Doi bărbaţi au reuşit să prindă 15 kilograme de peşte

Doi bărbaţi, cu vârste de 29 şi, respectiv, 36 de ani, din Vulcăneşti, au fost reţinuţi în timp...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
Român Autentic a spus:
email 0 email
Român Autentic
Sâmbătă, 15 Septembrie 2012 14:52
ACUM ORI NICIODATĂ, SĂ DĂM DOVEZI LA LUME CĂ
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
₪₪₪₪₪₪₪₪₪ ϺOLDOVA E ⱤOMÂNIA ₪₪₪₪₪₪₪₪
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
CU MIC CU MARE, LA MARŞ!

MÂINE PE 16 SEPTEMBRIE 2012, ora 14:00,
la Academia de Științe a Moldovei, fii unul din cei 10.000 de moldoveni care vor cere UNIREA la Chișinău!

BASAⱤABIE ⱤOϺÂNĂ… HAI SĂ DĂϺ ϺÂNĂ CU ϺÂNĂ!
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪ U N I R E ₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
youtube.com/watch?v=E9pBTwxZTpA

youtube.com/watch?v=2hgpJNrdkaM
răspunde
Florin a spus:
email -1 email
Florin
Sâmbătă, 15 Septembrie 2012 12:31
Romania-Mama ne ajuta cu forta militara! Maine vom infaptui Unirea! Ieri in jurul orelor 20:00 Vama Leuseni a fost trecuta de 20 de autocare cu jandarmi romani imbracati in civil pentru a acorda ajutor romanilor basarabeni in lupta cu jegosii maltafeni si porcii rusafoni! Politia de Frontiera a Republicii Moldova a permis intrarea in Basarabia a jandarmeriei romane fara controlul bagajelor, armamentului din dotarea jandarmilor romani si echipamentelor din dotare! Maine la Chisinau se va dansa Hora Unirii! Maine frontiera Romaniei va fi la Est pe raul Nistru! Traiasca Romania Mare!
răspunde
Costujeni a raspuns:
email -1 email
Sâmbătă, 15 Septembrie 2012 13:00
da la noi Hora Unirii o sa ajunga? tare vrem si noi sa o dansam
CHISINAU LIVE »
Newsline »
cele mai: citite comentate
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward