Cea mai puternică ţară din punct de vedere economic din UE are probleme ascunse

foto: realitatea.net
foto: realitatea.net

Unul din şapte germani este sărac sau se află în pragul sărăciei, adică abia câştigă 60% din salariul mediu pe economie, scrie realitatea.net.

De obicei ştirile despre Germania sunt triumfale şi elogioase. Însă cea mai puternică ţară europeană din punct de vedere economic se confruntă cu probleme sociale mai puţin ştiute. Sărăcia a crescut la un nivel record, iar inegalităţile dintre regiuni sunt mai mari ca niciodată, spune un raport dat publicităţii de o federaţie care reprezintă 10.000 de asociaţii care activează în domeniul ajutorului social şi al sănătăţii.

"Germania n-a fost niciodată aşa de profund divizată ca azi", a declarat Ulrich Schneider, preşedintele federaţiei. Pragul de sărăcie a atins în 2012 un nivel de 15,2%. Un german din şapte câştigă sub 60% din veniturile medii iar asta îl ţine sub pragul de sărăcie. Din 2006 pragul sărăciei a crescut fără încetare în Germania.

Federaţia Paritätische Gesamtverband a subliniat că sărăcia a crescut pe măsură ce procentul şomerilor a tot scăzut, ceea ce indică condiţii de angajare precare pentru mulţi dintre germani.

Şi mai îngrijorătoare este diferenţa între regiunile bogate şi cele sărace în Germania. În landurile bogate pragul de sărăcie nu depăşeşte 11%, în timp ce în alte state trece de 20%.

Ultimele articole
Economie

Mii de tone de mere au îngheţat pe copaci. Fermierii solicită Guvernului să se întrunească de urgență

Reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Fructe "Nord Fruct" solicită Guvernului să se...»

"Impozitul agricol trebuie să fie plătit în funcţie de bonitatea solului şi de rentabilitatea producţiei"

Proprietarii terenurilor agricole vor plăti impozitul agricol în funcţie de bonitatea solului...»

Adrian Candu va propune Guvernului să majoreze despăgubirile pentru crescătorii de mere afectaţi de embargoul rusesc

Ministrul Economiei a avut o întrevedere cu reprezentanţii Asociaţiei  Producătorilor şi...»

Ce au descoperit vameşii în podeaua acestei maşini. Şoferul le-a spus că nu are nimic de declarat (FOTO)

Le-a spus vameşilor că nu are nimic de declarat, dar a fost prins cu mâţa în sac la postul...»

Moldovenii, în prag de iarnă. Preţurile la cărbune şi lemne s-au majorat semnificativ, iar cererea a crescut

Moldovenii care nu au reuşit să-şi facă rezerve de cărbune şi lemne pentru această iarnă au...»

O companie aeriană din Rusia lansează rute ZILNICE spre Moldova şi Georgia chiar de duminică

Începând de duminică, 26 octombrie, transportatorul aerian "Aeroflot" va începe să opereze...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
Colea a spus:
email 0 email
Colea
Luni, 23 Decembrie 2013 21:08
Tricolorul de facto a Moldovei!
http://s018.radikal.ru/i509/1312/74/78b3556d8bec.jpg
răspunde
VeG a spus:
email 1 email
VeG
Sâmbătă, 21 Decembrie 2013 02:19
Lipsiti Rusia de gaz, petrol si toate resursele pe care le au - e fix Moldova. Rusul se umfla in pene ca e tare si ca isi ridica economia, nu stiu ce. Orice toromac poate sa vind gazul, petrolul. Si prostia unor moldoveni e ca inca ii mai admira.
răspunde
serghei a raspuns:
email 1 email
Sâmbătă, 21 Decembrie 2013 13:22
nu cumva ai delir nationalist
VeG a raspuns:
email 1 email
Sâmbătă, 21 Decembrie 2013 14:53
serghei, explica ce ai in vedere
serghei a raspuns:
email 1 email
Duminică, 22 Decembrie 2013 10:51
tema nu tine de rus
tu ii incluzi in tema pentru ai critica
poti sa dai explicatie? :)
VeG a raspuns:
email 1 email
Duminică, 22 Decembrie 2013 17:48
Am scris ca e un articol tendentios. Descrieti situatia economica a top 10 economii din lume. Rusia face parte din acest top 10. Noi depindem mult de rusia. E manipulare dupa parerea mea. Pai se stie ca germania e locomotiva europei - si se arata cu degete ca uite acolo ce se face, dar televiziunile lor nu stiu ce vorbesc.
Ma ierti serghei, nu am vazut niciun articol scris pe publika unde sa se arate cum mass media din rusia spala creierii populatiei de acolo si sa le arate toate problemele 'ascunse' din Rusia.
VeG a raspuns:
email 1 email
Duminică, 22 Decembrie 2013 17:53
Si nu stiu de ce am impresia ca se face un lucru selectiv. Se arata cu degetul la vest ca e rau, cam ce concluzie iese - ca nu trebuie de mers la vest, dar la est. Majoritatea asa vor recepta. Clar ca mie mi-i cam paralel de manipularile estea,stiu ce se intimpla. Repet, e un articol tendentios. Atit am vrut sa spun.
VeG a spus:
email 0 email
VeG
Sâmbătă, 21 Decembrie 2013 01:26
Am uitat sa mai adaug ceva.
Pai daca Germania nu ajuta Grecia si alte state din UE care stateau cu mina intinsa, credeti-ma ca aveau sa traiasca mult mai bine.
Spuneti-mi ce mare lucru a facut Franta, Italia sau Anglia - care dau frumos din gura si vorbesc cu elan? Cind e vorba de bani - hai la germani, astia is bogati o sa ne scoata pe toti din belea.
răspunde
VeG a spus:
email 0 email
VeG
Sâmbătă, 21 Decembrie 2013 01:52
Pai daca asa e in Germania, atunci ce se intimpla in restul statelor UE. De Rusia nu mai vorbesc.
E o stire tendentioasa - aratati mai multe tari - Italia, Franta. Anglia, Spania - rata somajului, rata saraciei. Aratati in Rusia ce se face, iar la stirile de la 'Rossia' vezi numai povesti cu 'Zmeu'. Voi ce credeti ca in SUA acuma e mai bine?
A fost criza economica. Economiile tarilor ies din ea. Consecintele fostei crize se resimte peste tot.
Nemtii au problemele lor ca si toate tarile, dar in comparatie cu Moldova ei lucreaza efectiv si isi rezolva problemele. Nu degeaba e o tara cu cea mai puternica economie din Europa.
răspunde
qwerty a spus:
email 0 email
qwerty
Sâmbătă, 21 Decembrie 2013 00:15
haha. cica 1 din 7. ce proportie e in Moldova sau in Rusia?
răspunde
CumatruСаша a spus:
email 0 email
CumatruСаша
Vineri, 20 Decembrie 2013 20:44
se duce de ripa EU
răspunde
serghei a raspuns:
email 0 email
Sâmbătă, 21 Decembrie 2013 13:57
cum sa ajungem si noi in rapa in care ei se afla :)
caci ripa in care ne aflam nu-mi place
Krivja a spus:
email 0 email
Krivja
Vineri, 20 Decembrie 2013 19:49
Votati Puldm
http://i038.radikal.ru/1312/b0/42057cbb96ef.jpg
răspunde
CHISINAU LIVE »
OPINII VOXPUBLIKA »
Live Publika TV
cele mai: citite comentate
Newsline »
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward