Când vor putea moldovenii călători liber în UE

Foto: timpul.md
Foto: timpul.md

Republica Moldova ar putea trece oficial, până la sfârşitul lunii mai, la cea de-a doua fază de negocieri a Planului de Acţiuni RM-UE în direcţia liberalizării regimului de vize. Asta dacă Uniunea Europeană va constata că statul nostru a îndeplinit toate condiţiile necesare în acest sens. Declaraţiile au fost făcute de viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, şi Directorul general al Serviciului pentru Afaceri Interne al Comisiei Europene, Stefano Manservisi, care au participat, azi, la conferinţa  internaţională „Contribuţia Partenerilor Estici la Programul de la Stockholm”.

Subiectele discutate au vizat perspectivele de implementare a reformelor în ţările Parteneriatului Estic, identificarea noilor priorităţi de cooperare cu UE în domeniile justiţiei şi afacerilor interne.

Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a prezentat ultimele evoluţii înregistrate de Republica Moldova în direcţia liberalizării regimului de vize, remarcând adoptarea cu succes a cadrului legislativ necesar, în special în domeniul securităţii documentelor şi gestionării frontierelor şi migraţiei, inclusiv readmisia.

Natalia Gherman a accentuat necesitatea continuării reformelor prevăzute în Planul naţional de acţiuni privind liberalizarea vizelor. Potrivit viceministrului de Externe, ţara noastră a început deja implementarea obiectivelor din faza a II-a a Planului ce vizează securitatea documentelor, migraţia, managementul frontierei şi readmisia.

La rândul său, Directorul general al Serviciului pentru Afaceri Interne al Comisiei Europene, Stefano Manservisi, a apreciat progresele realizate, menţionând că Republica Moldova are toate şansele să obţină un regim liberalizat de vize, mai devreme sau mai tîrziu. Oficialul european a atenţionat, însă, că acest lucru se va întâmpla doar dacă ţara noastră va îndeplini toate cerinţele necesare şi va merge în continuare pe calea reformării.

Cele mai noi știri
Social

PERCHEZIŢII DE AMPLOARE! Două posturi vamale ÎNCHISE şi mai mulţi angajaţi REŢINUŢI

(UPDATE 09:30)  Potrivit informaţiilor, percheziţiile au început la ora 06:15 şi au loc în...»

Funcţionari de la Dubăsari, PRINŞI CU MITĂ! Pe cine ameninţau cu închisoarea

Un angajat al Biroului de Probațiune Dubăsari a fost reținut, ieri, de ofiţerii Serviciului...»

Statul cheltuie anual MILIOANE DE LEI pentru salvarea alcoolicilor de la moarte

Beau până fac intoxicaţie alcoolică, iar statul plăteşte pentru reabilitarea lor, evident, din...»

Atenție șoferi! Circulația pe mai multe străzi din Capitală va fi sistată în legătură cu Sărbătoarea Vinului

Traficul rutier, în centrul Capitalei va fi restricţionat de astăzi până în data de trei...»

Salvatorul de inimi. Cardiochirurgul care a salvat vieţile a peste două mii de pacienţi

De mai bine de 26 de ani are grijă de inimile oamenilor. Este vorba despre cardiochirurgul...»

Ce face alcoolul cu oamenii? Gestul extrem la care a recurs un bărbat când au vrut să-i ia băutura din față

Un locuitor al Capitalei, cu semne evidente de ebrietate a ales să-și petreacă seara la o...»


Descarcă aplicația ȘTIRILE PUBLIKA.MD din chrome web store
Abonare newsletter
cele mai citite: 24 ore 7 zile
CHISINAU LIVE »
Newsline »