Blănuri naturale ASCUNSE printre colete

Vameşii Postului Vamal Cahul au prevenit o tentativă de introducere ilegală în ţară a 10 articole vestimentare din blană de vizon.

Acestea au fost ascunse de la controlul vamal cu scopul eschivării de la achitarea drepturilor de import aferente.

Blănurile au fost descoperite în compartimentul marfar al unui microbuz de model ”Mercedes Sprinter” care circulă pe ruta Germania-Republica Moldova.

Conform estimărilor preliminare, valoarea bunurilor reținute ar fi de aproximativ 100 mii lei.

Cazuri similare au fost atestate și la aeroportul din Capitală.

În urma controlului la intrarea în țară, au fost reținute mai multe loturi de piese vestimentare pentru copii și adulți.

Persoanele în cauză sunt o femeie de 34 de ani și o cetățeană a Federației Ruse, de 36 de ani. Ambele au sosit în țară cu cursa Istanbul - Chișinău.

În toate cazurile, autoritatea vamală a reţinut loturile și a inițiat cercetări conform procedurilor legale.

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu