Banca Centrală Europeană acuză agenţiile de rating de alimentarea crizei

Foto: money.ro

Retrogradările unor ţări din Zona Euro şi creşterea randamentelor obligaţiunilor se alimentează reciproc, o revizuire în scădere a calificativului unei ţări putând majora costurile de împrumut ale acesteia cu până la un punct procentual, potrivit unui raport publicat de Banca Centrală Europeană.

Agenţiile de rating au fost învinuite pentru exacerbarea crizei din Zona Euro şi a vulnerabilităţii statelor, prin decizii anunţate la momente considerate nepotrivite, şi care au atras atenţia pieţelor şi au condus la creşterea costurilor de împrumut ale ţărilor aflate deja sub presiune, scrie Reuters.

Raportului scris şi asumat de un economist senior din BCE, primul document pe acest subiect publicat pe pagina oficială a instituţiei, relevă că agenţiile de rating nu doar au urmat piaţa, dar au şi influenţat-o ulteior. Iar deciziile adoptate au avut un impact mai amplu, nu numai asupra ţărilor direct vizate.

" Pe ansamblu, considerăm că evaluările agenţiilor de rating au afectat puternic piaţa datoriilor suverane din Zona Euro ", se arată în raport.

Economistul BCE sugerează că s-a creat un cerc vicios, întrucât nici pieţele şi nici agenţiile nu au penalizat statele europene pornind strict de la evoluţia fundamentelor macroeconomice ci mai curând de la riscul de contagiune, în special după declanşarea crizei în Grecia.

Ţările cu situaţie mai solidă, precum Germania, Austria, Finlanda şi Olanda au beneficiat de creşterea cererii investitorilor pentru active mai puţin riscante, ceea ce le-a scăzut costurile de refinanţare.

În ultimele luni, investitorii au plătit chiar pentru a împrumuta bani Germaniei şi Olandei.

Ultimele articole Economie

Oficialii piramidei financiare MMM "vor în politică" DETALII

Reprezentanţii piramidei financiare MMM doresc să se implice în viaţa politica de la Chişinău....»

Leul continuă să crească în raport cu moneda unică europenă

Moneda naţională continuă să câştige teren în faţa monedei unice europene. Pentru astăzi,...»

Moldovenii tot mai pesimişti. Majoritatea cred că lucrurile nu merg într-o direcţie corectă

Lucruruile în Republica Moldova merg într-o direcţie greşită. Cel puţin aşa cred 69 la sută...»

Industria Moldovei, în scădere

Industria este în cădere liberă. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în luna martie,...»

Moneda naţională continuă să câştige teren în faţa euro şi dolarului

Moneda naţională continuă să câştige teren în faţa principalelor valute de referinţă. Banca...»

Moldova, condamnată din nou la CEDO. Guvernul va plăti 20 de mii de euro

CEDO a condamnat din nou Republica Moldova . Înalta Curte a dispus ca statul să-i achite lui...»

Articole relationate

Forumul Economic Mondial de la Davos s-a încheiat fără să fie semnat vreun document

Eşec al Forumului Economic Mondial de la Davos. Liderii economici şi politici ai lumii s-au...»

Liderii UE se întrunesc la Bruxelles în cadrul unui nou summit

Uniunea Europeană se pregăteşte pentru o nouă tentativă de salvare a Zonei Euro . Liderii de...»

Revista presei: Cehia şi Marea Britanie au sabotat summit-ul UE

Primul summit al Uniunii Europene din acest an s-a încheiat, fiind umbrit, însă, de situaţia...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
CHISINAU LIVE »
Newsline »
cele mai: citite comentate
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward