Băieţelul-simbol al războiului din Siria. Fotografia cu micuţul plin de sânge a făcut înconjorul lumii

Fotografia cu un băieţel plin de sânge, în stare de şoc după ce a fost scos de sub dărâmăturile casei sale lovite de un atac aerian, a făcut înconjurul lumii. Micuţul Omran Daqneesh a devenit simbolul copiiilor implicaţi fără vină în războiul din Siria. 

Omran avea cinci ani atunci când fotografia sa a ajuns în presa din întreaga lume. Un an mai târziu, jurnaliştii de la CNN au vorbit cu băieţelul şi cu tatăl său.

Tatăl lui Omran, care şi-a pierdut fiul mai mare în atacul asupra casei lor, spune că nu e furios pentru pierderea fiului său, ci pentru că fiul său mai mic, Omran, a fost folosit "ca pion politic". Preşedintele sirian a mers până acolo încât a susţinut că fotografia este falsă, într-un interviu acordat unor jurnalişti ruşi şi sirieni.

Tatăl l-a tuns pe copil şi l-a ascuns, de frica rebelilor care controlau Alepul. Acum, ocazional, permite jurnaliştilor să discute cu el şi cu fiul său Omran.

Potrivit tatălui, faţa copilului era sângele său, pentru că băieţelul şi surioara sa mai mică au fost răniţi uşor şi acuză media că a manipulat informaţiile, scrie realitatea.net.

Alepul este controlat guvernamental şi nu se ştie dacă tatăl copilului a fost presat de guvern sau alte grupuri să dea aceste declaraţii presei.

 
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu