Agenţia Spaţială Europeană confirmă: Un lac din Bolivia a dispărut în mod miraculos

foto: romanialibera.ro
foto: romanialibera.ro

Lacul Poopo, al doilea ca mărime din Bolivia după lacul Titicaca, ''s-a evaporat complet'', a confirmat Agenţia Spaţială Europeană (ESA) pe baza imaginilor transmise de minisatelitul său Proba-V, care monitorizează suprafaţa Terrei, informează Agepres

Trei fotografii elocvente - captate în 27 aprilie 2014, 20 iulie 2015 şi 22 ianuarie 2016 - pun în evidenţă procesul de dispariţie a acestui lac situat într-o depresiune a podişului înalt din Bolivia. Cu o adâncime de trei metri, lacul avea o suprafaţă de 3.000 de kilometri pătraţi, mai mare decât aceea a Insulei franceze Reunion, se menţionează pe pagina de internet a ESA. 

Adâncimea relativ mică a Lacului Poopo, coroborată cu ariditatea zonei care îl înconjoară, arată că el este ''extrem, de sensibil la fluctuaţiile climei'', apreciază specialiştii. Secarea lacului pare să aibă legătură şi cu folosirea surselor sale de alimentare cu apă în minerit şi agricultură, mai ales în contextul secetei prelungite, provocate de fenomenul El Nino şi de schimbările climatice. 

Evaporarea totală a lacului, recunoscută oficial în decembrie 2015 de guvernul bolivian, nu a fost o premieră, ultima dată când s-a înregistrat această situaţie fiind în 1994. ''Există însă temerea că reumplerea Lacului Poopo va dura foarte mult, în ideea că acest lucru se va întâmpla'', afirmă ESA. 

Guvernul Boliviei a declarat, la sfârşitul anului trecut, că dispariţia lacului constituie un dezastru naţional, ceea ce a permis deblocarea de fonduri şi mijloace pentru reducerea consecinţelor acestei catastrofe. Lacul Poopo este un loc de popas pentru păsările migratoare şi o sursă de apă pentru unele specii de animale în pericol de dispariţie, precum puma andină, iar pentru salvarea lui ar fi nevoie de aproximativ 114 milioane de dolari. Între timp însă, pescarii locali au rămas fără posibilitatea de a-şi câştiga existenţa, iar ecosistemul lacului a devenit extrem de vulnerabil, a subliniat ESA. 

Lansat în 7 mai 2013, Proba-V este un minisatelit al ESA care are ca obiectiv monitorizarea solului şi vegetaţiei de pe întreaga planetă şi despre care se pot afla mai multe informaţii la adresa http://proba-v-mep.esa.int.

Cele mai noi știri
Fapt divers

S-a îmbătat şi şi-a lipit limba de o pompă cu bere rece. Prietenii au filmat momentul jenant

S-a îmbătat şi şi-a lipit limba de o pompă cu bere rece. Este isprava unui tânăr din capitala...»

Polițiștii au jucat fotbal cu mai mulți copii din familii nevoiaşe. Căpitanul echipei, Alexandru Jizdan

A renunţat la funcţia de ministru şi a devenit pentru o zi căpitanul unei echipe de fotbal....»

PREMIERĂ în Moldova! Pensiunea "Butuceni" se va transforma într-un teatru liric în aer liber

În premieră, artiștii autohtoni de operă vor părăsi scena teatrului pentru a interpreta muzică...»

ULTIMA DORINŢĂ: Era pe moarte și a cerut să-i aducă un cal lângă el. CE A URMAT

Deși nu mai are foarte mult timp de trăit, Roberto Gonzales, veteran de  război din Vietnam, a...»

Statul care a interzis materialele publicitare referitoare la contraceptive şi planificare familială

Autorităţile din Pakistan au interzis toate materiale publicitare referitoare la contraceptive...»

EXPLOZIE DE CULOARE în Moldova! Lanurile de maci în floare atrag toate privirile (FOTOREPORT)

Explozie de culoare în lanurile cu mac în floare din toată ţara. Zilele ploioase şi căldura...»


Descarcă aplicația ȘTIRILE PUBLIKA.MD din chrome web store
Abonare newsletter
cele mai citite: 24 ore 7 zile
CHISINAU LIVE »
Newsline »