11 moldoveni au fost condamnaţi la închisoare pentru că au falsificat două milioane de dolari

CAZ PENAL CONTROVERSAT

Judecătoria Ialoveni a pronunţat azi sentinţa în cazul falsificării a peste două milioane de dolari. Deşi infracţiunea ar fi fost comisă în anul 2006, cauza penală a fost iniţiată trei ani mai târziu. Pe banca acuzaţilor au ajuns 17 persoane, dintre care 11 au fost condamnate la diferite termene de detenţie. Cei condamnaţi afirmă că este vorba de un caz fabricat de autorităţile comuniste.

Potrivit deciziei judecăţii, dintre cei 17 acuzaţi, patru au fost achitaţi, doi au fost condamnaţi la cinci ani de închisoare cu suspendare, iar ceilalţi 11 vor sta după gratii între patru şi 12 ani.

Condamnaţii contestă hotărârea judecăţii şi afirmă că vor ataca deciziile instanţelor moldoveneşti la CEDO.

"Regimul comunist a fabricat acest dosar înaintea alegerilor din 29 iulie. Pentru acest dosar generalul Botnari a primit gradul de general. Noi deja am expediat o plângere la CEDO şi sperăm că acolo vom găsi dreptate", a spus Valentin Rimschi.

"Un poliţist sub acoperire mi-a dat un pachet, pe care trebuia să-l transmit unui alt poliţist. Asta a fost funcţia mea, să transmit pachete. Nici nu ştiam ce conţin", a povestit una din persoanele condamnate.

"Am fost reţinut pe 20 de zile, iar la mine nu a putut să vină nici procurorul, nici ofiţerul de urmărire penală, nici avocatul meu. După 20 de zile am fost eliberat", a menţionat un bărbat.

Printre condamnaţi se numără un fost colaborator al Ministerului Afacerilor Interne, precum şi doi foşti angajaţi ai Academiei de Ştiinţe.

Ultimele articole Social

Încă un moldovean prins că fura motorină din rezervorul locomotivei din trenurile CFM

Un nou furt de motorină din rezervorul locomotivei din trenurile Căii Ferate din Republica...»

Singura modalitate de a lupta cu bolile oncologice este prevenirea lor

Sănătatea este cea mai fragilă valoare. Singura modalitate de a lupta cu bolile oncologice este...»

Accident rutier soldat cu moartea a unui şofer pe traseul Bălţi-Râbniţa

Un şofer , în vârstă de 55 de ani, a decedat după ce automobilul în care se afla s-a ciocnit...»

Atacatorii de la Sângerei au fost prinşi de poliţişti! Printre ei este şi o studentă a unei universităţi din Capitală

Poliţiştii au reţinut trei persoane bănuite că ar fi săvârşit un atac tâlhăresc . Atacul a avut...»

Aşa-zisul hoţ în lege "Micu" se teme pentru propria viaţă: Persoane din MAI vor să mă lichideze

Aşa-zisul hoţ în lege Petru Popovici-Gâlcă, alias "Micu", se teme pentru propria viaţă . El...»

"AIE a aprobat o lege care vine în contradicţie cu prevederile Codului Muncii"

Trăim în ţara în care ocuparea unei funcţii nu se face după criteriul profesionalismului, ci...»

Articole relationate

Dosarul vicecomisarului de la Ialoveni a ajuns pe masa judecătorilor

Procuratura Anticorupţie anunţă că a finalizat urmărirea penală şi a expedat în instanţa de...»

Dosar penal în cazul incidentului de la frontiera moldo-română

Pe marginea incidentului   de la punctul de trecere al frontierei moldo-române...»

Mai mulţi locatari ai unui bloc din Ialoveni vor protesta nemulţumiţi de săpăturile din curte

Protest la Ialoveni. Mai mulţi locatari ai unui bloc din oraş vor ieşi astăzi în curtea...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
CHISINAU LIVE »
Newsline »
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing